Ce am invatat in Germania

Hamburg_Germania

Când am venit prima dată în Germania, am plecat de acasă cu ideea ca oamenii de aici ne sunt superiori şi cu dorinţa de a afla ce se ascunde în spatele succesului incontestabil al acestei ţări care a reuşit să se reconstruiască din temelii de două ori în ultimul secol.

După mai bine de doi ani în care am avut ocazia de a descoperi nu doar cultura germană, ci şi cultura celorlalte state europene plus câteva din Africa şi Asia, am realizat că ideea mea iniţiala era greşită. Oamenii din România sunt asemănatori cu cei a celorlalte state Europene, peste tot există oameni buni şi mai puţin buni, avari sau generoşi, sinceri sau cu intenţii ascunse şi peste tot în lume oamenii au cam aceleaşi nevoi printre care sunt nevoia de a lega prietenii, nevoia de siguranţă, de a fi recunoscut sau de a avea libertate. Desigur modul de a îndeplini aceste nevoi e diferit de la ţară la ţară, însa asta nu îi face pe oameni diferiţi.

Diferenţele, cel puţin în cazul Germaniei şi României, apar la nivelul sistemelor şi a educaţiei. Primul lucru pe care îl observi când vii în Germania e că există o regulă pentru aproape orice. Însa pe lângă regulă, la fel ca şi în limba germană, există şi o mulţime de excepţii de la regulă. De exemplu, pe majoritatea autostrăzilor nu există limită de viteză, însă când există o limită, şi e depăşită acest lucru e sancţionat drastic. Totuşi, chiar dacă ţi se ia carnetul, poţi alege perioada în care îl predai astfel încât să coincidă cu vacanţa ta şi să nu îţi compromită locul de muncă.

Când am aplicat pentru dovada de reşedinţă, a durat 5 minute, iar pentru cardul de sănătate a fost nevoie doar de un e-mail şi o scurtă vizită pentru a-l ridica, foarte diferit de experienţa din România unde am fost trimis la 5 autorităţi diferite şi a fost nevoie de câteva săptămâni.

Desigur există şi aici sisteme care nu merg, autostrăzi sau clădiri care îşi depăşesc cu mult bugetul şi timpul alocat construcţiei şi o criză acută de apartamente. Încă îmi amintesc prima vizită la un apartament de închiriat pentru care am concurat cu nu mai puţin de 50 de persoane. Bineînţeles că nu am fost ales şi găsirea unei locuinţe s-a dovedit mai dificilă decât mă aşteptam iniţial.

Însă sistemele germane, chiar şi cu aceste mici excepţii, funcţionează, nu pentru că sunt neapărat inovative, ci pentru ca sunt tot timpul perfecţionate, cu acele excepţii de care vorbeam la început, un sistem nu e niciodată bătut în cuie, e doar un prim pas în dorinţa de descoperi ce merge şi ce nu merge. Dar fără acest prim pas nimic nu ar putea fi realizat.

A doua mare diferenţa e educaţia. Şi aici nu mă refer la faptul că ei au mai multe cunostinţe decât noi, un inginer, un medic sau un programator din România poate fi la fel de bine sau chiar mai bine pregătit profesional decât unul de aici. Însă diferenţa vine din educaţia pe care o primesc timpuriu şi de la societate.

Am avut ocazia să cunosc o mulţime de educatoare şi învăţăţoare din Germania, şi mereu îmi place să le întreb: „Care sunt cele mai importante lucruri pe care le predaţi elevilor?“ Mă aşteptam să primesc răspunsuri ca matematica, istoria sau literatura, însă aproape toate răspunsurile spuneau aceleaşi doua lucruri: „Cele mai importante lucruri pe care vreau să le înveţe elevii mei sunt bunătatea şi grija pentru ceilalţi.“

Şi asta se vede oriunde te uiţi în societate. La început, când am venit aici şi mai făceam câte o „prostioară“ cum ar fi să parchez greşit sau să claxonez în trafic, (lucruri care la noi sunt în general acceptate ca fiind neimportante) prietenii nemţi mă atenţionau mereu că nu e frumos să fac asta pentru că îi deranjez pe Ceilalti. Şi Ceilalţi nu erau familia lor, prietenii lor sau ei înşişi, ci pur şi simplu un alt cetăţean care va avea o zi mai puţin plăcută din cauza acţiunilor mele.

Grija pentru Ceilalţi se vede şi în muncă, unde fiecare îşi face treaba cu rigurozitate pentru a nu crea probleme colegilor sau clienţilor, în acţiunile umanitare în care sunt implicaţi şi în responsabilitatea socială: nimeni nu ia de la stat decât dacă are neapărată nevoie.

În ceea ce priveşte bunătatea, majoritatea oamenilor ar spune că nemţii sunt reci… Acest lucru este adevărat, până ajungi să îi cunoşti cu adevărat. De fapt, nemţii nu sunt reci, ci doar preferă să lege prietenii în timp şi să se deschidă treptat, fapt care poate fi neplăcut la început, dar care creează relaţii ce durează, în general, o viaţă.

Încă îmi amintesc prima dată când am trecut bariera dintre cunoştinţă şi prieten cu un coleg de aici, moment marcat de o strângere puternică în braţe, care aproape mi-a rupt coloana. (Colegul are aproape 2m si 120 kg). Îmi amintesc cu drag şi momentele în care coechipierii din echipa de Handbal m-au acceptat ca fiind unul de al lor, chiar dacă sunt cel mai scund din echipă, sunt singurul străin şi germana mea e departe de a fi perfectă. Nu a contat pentru ei niciun moment că vin din Romania, ce ocupatie am sau cat sunt de talentat, ci mai mult ce fel de om sunt. Chiar dacă românii au poate probleme în unele ţări, cu preconcepţii de natură rasială, în Germania nu am simţit că locul din care vin a fost vreodată un impediment. Ba mai mult l-am considerat tot timpul ca un avantaj pentru că am avut ocazia să văd ambele feţe ale monedei.

Dacă m-aş întoarce în ţară? In viitor da. Cred că în orice ţară din lume ai trăi şi oricât de frumos ar fi, la sfirşitul zilei tot ca un străin te vei simţi, atunci când eşti departe de locurile în care ai copilărit.

În plus, chiar dacă există diferenţe mari între sitemele noastre şi cele germane, sunt convins că dacă reuşim să integrăm în viaţa noastră şi în educaţia copiilor noştri, valorile lor: bunătatea şi respectul pentru ceilalţi, Romania va deveni o tară in care ne va face plăcere să locuim.

Articol publicat si in Observator BN:

http://www.observatorbn.ro/articol.php?categorie=56&articol=9470

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *