Despre Frica si Efectele Ei

What are you afraid of

Timp de lectura: 5 minute. Textul nu contine diacritice!

Recent am participat la o conferinta organizata de institutul Aspen din Romania. S-a discutat mult despre contextul favorabil investitiilor, despre cresterea economica de invidiat comparativ cu contextul european, despre stabilitatea politica si imaginea buna pe care aceasta stabilitate o da Romaniei pe scena internationala. S-a discutat mult si despre minusurile noastre, despre lucrurile pe care le mai avem de reconstruit pentru a ne putea numi cu adevarat o tara europeana. Majoritatea celor care au luat cuvantul a fost de acord ca Romania are un potential enorm si dispune de oameni inventivi si bine pregatiti, oameni cu o multime de idei numai bune de pus in aplicare. Ce ne lipseste e ca nu reusim sa punem aceste idei in aplicare. Motivul pentru aceasta lipsa de actiune , subliniat de foarte multi participanti, pare a fi frica generalizata. Printre fricile mentionate au fost: frica de a nu fi apreciat, frica de tepe, frica de semnatura in achizitii publice, etc. Unul din domnii prezenti la conferinta, vadit suparat de discutie, s-a ridicat in picioare si a intrebat sala: “De ce va e frica?” adaugand la final o formula tipic americana: ”Just do it!”.

Primul impuls a fost sa ma gandesc la toate lucrurile de care imi e frica in Romania: de coruptia generalizata, de lipsa de sprijin din partea celor pe care ii platim, de lipsa de deschidere spre nou, de lipsa de incurajare si de toti oamenii care incearca sa te impiedice sa realizezi ceva. Toate aceste lucruri de speriat fac parte din realitatea noastra si din realitatea multor altor tari. Da, e natural sa ne temem de ele, insa aceasta frica poate fi mitigata prin prudenta, curaj si perseverenta. Insa de multe ori aceste frici ne fac sa nu incepem niciodata nimic, in loc sa actionam cu prudenta, ne fac sa ne spunem ca la noi nu se poate, sa cautam exemple care ne dau dreptate si sa ne reconfirmam ca e naspa in Romania. Nu sunt adeptul discursurilor motivationale gen “You can do it! Work hard and you will succeed! Think rainbows and nothing bad will happen!”, nici nu sustin ca aceste probleme nu exista, ca nu sunt de temut sau ca solutia ar fi sa le ignoram pur si simplu. Frica e acolo cu un motiv, poate pentru a ne face mai precauti, mai intelepti in luarea deciziilor sau pur si simplu pentru a ne arata in ce directie sa mergem. Oricare ar fi motivul pentru care simtim frica, cu siguranta aceasta nu apare pentru a ne paraliza. Am putea sa acceptam frica asa cum e, sa gasim lectia pe care vrea sa ne-o transmita si sa ne intrebam: “Care e cel mai rau lucru care se poate intampla?” si daca cel mai rau scenariu e acceptabil sa indraznim sa facem primul pas si sa il facem inteligent. Don’t Just do it but DO IT SMART! Pentru ca pe patul de moarte oamenii regreta in principal lucrurile pe care nu le-au facut, de multe ori tocmai din frica, nu pe cele care au indraznit sa le incerce. Cumva cel mai mare regret al lor e ca in loc sa fie curajosi au lasat frica sa le dicteze deciziile.

Pana acum am aflat ca frica ne tine in loc, nu ne ajuta sa avem succes, ne aduce regrete si ne poate priva de multe momente frumoase. Dar cum putem trece peste frica? Exista o multime de studii psihologice despre asta si in unele cazuri e nevoie de ajutorul unui specialist pentru a trece peste anumite fobii. Nu voi trece in revista aceste cercetari pentru ca nu sunt si nu pretind a fi un psiholog. In schimb as vrea sa te las cu o zicala a bunicului meu care ma ajuta de fiecare data cand sunt intr-un impas. Cand eram un pusti obisnuiam sa merg cu bunicul la camp si de fiecare data cand vedeam cate aveam de facut ma speriam si incepeam sa imi caut scuze si sa comentez: terenul asta e prea mare, nu vom termina niciodata, mai bine nu incepem. De fiecare data cand imi gaseam scuze sau ma speriam, in loc sa ma certe si sa ma oblige sa incep munca, bunicul imi spunea tot timpul cu rabdare: “Florinica, OCHII TE SPERIE MAINILE TE BUCURA!” Zicala asta ma linistea mereu si ma facea sa ma apuc de treaba, dar am ajuns sa o inteleg cu adevarat abia mult mai tarziu. De fapt ochii care ne sperie nu sunt cei biologici ci vocile interioare care ne scot in fata toate motivele pentru care nu o sa reusim, toate fricile pe care le avem atunci cand suntem in fata unui obiectiv nou, toate scuzele pe care ni le cautam pentru ca nu facem ceea ce vrem sau ceea ce trebuie facut. Daca incercam sa inchidem ochii nu facem decat sa amanam temerile, sa ne prefacem ca nu exista pentru moment, dar de indata ce ii vom redeschide, campul va fi tot acolo si va fi tot la fel de mare ca la inceput. Insa atunci cand ne folosim mainile, cand in loc sa ne inchidem ochii ne redirectionam atentia asupra actiunii, campul devine din ce in ce mai mic si in curand dispare, cu toate obstacolele, fricile si piedicile lui. Spunandu-mi OCHII TE SPERIE MAINILE TE BUCURA, bunicul incerca sa imi transmita ca cel mai mare obstacol nu e cel din fata noastra ci cel din noi, iar cel mai greu pas spre a realiza ceva e intotdeauna primul. Si ca pas cu pas putem face tot ceea ce ne propunem daca inlocuim ingrijorarea cu actiunea. Iti doresc sa ai parte de multa bucurie de pe urma actiunilor tale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *